Ashihara Karate este un stil de autoapărare creat de Kancho Hideyuki Ashihara, a cărui baze au fost puse în anul 1980 prin înfiinţarea NIKO (New International Karate Organisation). În prezent, organizaţia este condusă de Hidenori Ashihara, fiul lui Kancho Hideyuki Ashihara.
În data de 26 februarie 2011 la Braşov, s-a desfăşurat Campionatului Naţional Ashihara Karate – proba Kumite (luptă). La manifestare au luat parte aproximativ 100 de sportivi, reprezentând zece cluburi din toată ţara.
Competiţia a constituit şi un bun prilej pentru o preselecţie a celor mai buni sportivi din domeniu care vor reprezenta România la campionatul mondial.
România va organiza pentru prima dată campionatul mondial Ashihara Karate, eveniment care va avea loc la Bucureşti în data de 12-13 noiembrie 2011.
Competiţia a fost acerbă, cu lupte spectaculoase, pline de suspans. Chiar dacă uneori au mai fost şi lovituri nu tocmai potrivite arbitrii au fost fermi şi corecţi în aprecierea celor care au păşit în această competiţie.
Categoriile de concurs au fost următoarele:
– Masculin: -18 ani -60 kg, -70 kg şi +70 kg;
+18 ani -65 kg, -70 kg, -75 kg, -80 kg, -85 kg şi +85 kg.
– Feminin: -18 ani -55 kg şi +55 kg;
+18 ani -55 kg, -60 kg, -65 kg şi +65 kg.
Sistemul competiţional este bazat pe împărţirea sportivilor în grupe, primii clasaţi urmând a accede în semifinale, de unde se aplică regula competiţiilor piramidale.
În finală o sală întregă a asistat cu sufletul la gură cum iniţiativa în apărare (Go-no-sen – influenţarea adversarului să atace, blocarea tehnicilor sale concomitent cu un contraatac rapid fără posibilitatea de a riposta) l-au atras pe adversarul lui Profire într-un atac furibund şi fatal.
Acesta a fost momentul în care campionul Braşovului a adoptat iniţiativa prin combinaţii (Tai tai no sen – folosirea unor combinaţii tehnice şi simulări de atac pentru a crea breşe în garda adversarului, urmate de lovitura decisivă) şi a punctat decisiv.
Viteza, tehnica, spiritul, puterea şi respectul faţă de adversar l-au purtat pe Profire Romulus Florin spre cel de al 6-lea titlu de campion naţional Ashihara Karate Kumite.
Felicitări!
Palmares:
Practică Ashihara Karate din 2002 la clubul sportiv „HAPPY FIGHTERS” sub îndrumarea antrenorului Oros Ciprian centura neagră 2 DAN.
2002 – Locul III – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2003 – Locul III – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2005 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2006 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2007 – Locul III – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2008 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2008 – Premiul ” CEL MAI BUN SPIRIT” – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2009 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2009 – Locul III – Campionatul European de Seniori Ashihara Karate Kumite
2010 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2011 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite












FELICITARI MAESTRE!…MACAR TU SA NE ADUCI VESTI BUNE!
Cuvintele sunt de prisos pentru a spune cat de bucuros sunt ca am un asa coleg… sunt mandru ca sunt coleg cu el si… sa ma numeasca si prietenul lui……..felicitari si la mai multe medaliii
felicitari .
bravo !, dar reorienteaza-te profesional, munca noastra, sistemul te va darama ! vb din experientza ! oricum … felicitari pt performantzele tale sportive!!! da-i inainte! oss!
felicitari !!!!! din partea colegilor dt 3
Bravo Profire! Cine munceste si e dedicat, efortul intotdeauna e rasplatit!
Multumesc tuturor celor care au citit acest articol. Multumesc si celor care si-au exprimat gandurile.
Bafta si numai bine tuturor.
Va multumesc tuturor pentru vorbele bune si in mod special D-nului Colonel Strauti Dan pentru interesul acordat.
Cu respect Romulus Profire.
OSU!!!!
Profire Romulus este un sportiv foarte taletat si ma bucur ca an avut ocazia sa lupt cu el
felicitari din toata inima
-inainte faceam boox prin magazin dar acum se vad rezultatele unui mare sportiv felicitari inca odata din partea unui vechi prieten
(Pentru Andrei Amititeloae)Imi pare rau pentru accidentul suferit,a fot o onoare sa ma lupt cu tine si sper ca antrenoratul sa iti aduca mai multe satisfactii.Osu